POVEŞTILE ROMÂNILOR DIN LUME

Dragii mei, din Irlanda şi din toate colţurile lumii, cu toţii purtăm în suflet câte o poveste de dragoste, pentru unii cu final fericit, pentru alţii nu, însă, rămân aminitirile pe care nu le vom uita niciodată dar şi speranţele, care sunt încă vii pentru mulţi dintre noi.
Vorbim în această ediţie despre o poveste de dragoste cu totul specială, dar, în acelaşi timp, ciudată.
Protagonista acestui ,,roman de dragoste,, se numeşte Carmina, are 31 ani şi locuieşte în Bucureşti.
S-a căsătorit la vârsta de 17 ani cu un barbat care, pe parcursul celor 13 ani de căsnicie, s-a dovedit nu tocmai "potrivit" pentru ea, aşă că a divorţat.
Cu 5 ani în urmă, însă, când problemele dintre ea şi soţul acesteia nu-şi mai găseau rezolvarea, iar dragostea dintre ei deja murise, a cunoscut un italian, cu totul întâmplător, prin intermediul internetului.
“Nu mă gândeam niciodată că voi ajunge să-l iubesc atât de mult!"
Eram la birou, la serviciu, era o zi normală de muncă, obositoare, dar şi monotonă, în acelaşi timp. Aveam Skype-ul deschis pentru a coresponda cu colegii mei de serviciu din ţară. Primeam, zilnic, tot felul de mesaje de la necunoscuţi, însă le ignoram. În acea zi m-a apelat şi Mino, cel care avea să devină marea mea dragoste. La-nceput îi respingeam toate apelurile şi mesajele, însă, timp de două săptămâni, zi de zi, mă ruga să vorbesc cu el. Devenise o chestie stresantă, chiar mă enerva cu insistenţa lui. În cele din urmă am acceptat să vorbesc cu el. Mi-a plăcut felul în care discuta cu mine şi am continuat să corespondăm. După câteva luni deveniseram prieteni de suflet. I-am povestit situaţia mea, viaţa mea, şi m-a încurajat să merg mai departe.
Mi-a fost alături în cele mai grele momente, mai ales în perioada divorţului. Nu simţeam nimic special pentru el, la început, însă, după vreo 2 ani, mi-am dat seama că este marea mea dragoste.
“M-a chemat în Italia să rămânem împreună, dar am refuzat."
Orice făceam, mă gândeam numai la el şi încercam să mi-l imaginez cum arăta în realitate. Ne văzuserăm doar pe webcam, însă îmi doream enorm să-l văd faţă-n faţă, să-l ating, să-l strâng în braţe şi să-l sărut. Muzica italiană devenise o obsesie pentru mine, era ca un calmant, mă făcea să mă simt mai aproape de el.
Când încă eram în perioada divorţului, m-a chemat la el, dar am refuzat, mi-era frică de o altă relaţie, chiar dacă-l iubeam şi el mă iubea. Acum regret şi plâng mereu!
“Are o relaţie şi urmează să se căsătorească.... "
După multe insistenţe din partea lui şi refuzuri din partea mea, ne-am decis ca fiecare să mergem pe drumul nostru. Şi a făcut-o! A întâlnit o fată cu care are o relaţie stabilă, iar la anul, în luna iulie, urmează să se căsătorească. Sufăr enorm, însă a fost alegerea mea să nu fim împreună.
După câteva luni s-au certat şi s-au despărţit, temporar. În acest timp ea l-a înşelat, nu o dată, nu cu unul, ci de două ori, cu doi foşti iubiţi. A iertat-o, totuşi, şi s-au împăcat…
“M-am decis să plec la el, în Italia, doar să-l vad...."
Dorinţa de a ne vedea depăşise orice limită, aşa că m-am hotărât şi am plecat pentru o zi în Italia.
Am împrumutat bani pentru drum şi i-am spus că voi veni să-l văd. Fericirea era maximă, din partea amândurora. Poate că am dat dovadă de egoism, pentru că ştiam că e cu ea, însă sentimentul puternic care ne unea a învins totul.
Am trecut prin momente foarte urâte cu compania aeriană cu care am zburat, era gata-gata să nu mai ajung la destinaţie, din cauza faptului că-mi vânduseră locul de şedere în avionul pe care urma să-l schimb la Roma, dar, în cele din urmă, am ajuns în Bari, acolo unde locuieşte el.
Când am coborât din avion îmi simţeam inima în stomac şi aveam senzaţia că voi leşina de emoţii. El era deja la aeroport, mă aştepta. L-am văzut! După 4 ani de aşteptare ni se împlinea visul, acela de a ne vedea faţă-n faţă. Am abandonat bagajul şi am alergat spre el. Am sărit peste bara de protecţie din sala de aşteptare a aeroportului şi l-am strâns în brate. Plângeam de fericire, parcă era un vis, lacrimi pe care nu credeam c-o să le mai vărs vreodata. Au fost momente pe care nu le voi putea uita, nici după ce voi muri. Nu s-a întâmplat nimic între noi, doar multe săruturi pătimaşe şi atât....
“Anul acesta, în luna mai, am fost iar la el..."
După revenirea-n ţară, totul mi se parea pustiu, nimic nu mă mulţumea, vroiam ca acele clipe să nu se termine niciodată. Plângeam tot timpul şi încercam să găsesc răspunsul la întrebarea pe care mi-o puneam mereu, de ce nu am vrut să fiu cu el, însă răspunsul era tardiv. Cu greu am înţeles că aceasta este situaţia de faţă, dar, recunosc, îmi este foarte greu s-o accept!
În luna mai m-a chemat în Italia. Mi-a trimis bani pentru transport şi am plecat, de data aceasta cu sufletul mult mai deschis. Mă obişnuisem cu ideea că este cu cealaltă fată, însă gândul că ştiam că mă iubeşte, mă neliniştea. M-am gândit doar la el şi la mine, aşa că am petrecut împreună o mini-vacanţă de vis...
“Am lăsat totul în România şi am venit să muncesc în Italia."
Încă visez că vom fi împreună, nu ştiu de ce am acest sentiment. Probabil că până la urmă se va căsători cu ea, aşa cum i-a promis şi chiar nu vreau să intervin în nici un fel. Îl iubesc enorm şi sunt gata de orice sacrificiu pentru el. Am lăsat totul în Romania, familia, prietenii, o viaţă frumoasă în lumea cinematografiei, doar pentru a fi în ţara lui, mai aproape de el.
Am ajuns aici, în Italia, prin intermediul Alexandrei, o prietena de-a mea - Mi-a gasit un job temporar şi am acceptat. Acum lucrez ca badanta, am grijă de o bătrână. Nu-mi place foarte mult ce fac, însă rezist!
“Nu vreau să plec din Italia până se va căsători!”
Ştie că sunt în Italia, la mai mult de 1000 km distanţă de el, însă nu ştie că fac toate astea pentru el…Oricum, sunt hotărâtă să rămân până se va căsători, dacă o va face....

O viaţă mai bună, tuturor!