Barcelona dragostea mea

Să fie, oare, de vină, criza financiară? Daţi-mi voie să-mi exprim propria părere: NU! pentru că, cred eu, această recesiune durează de mai mult de 10 ani, iar acum, « conducătorii » acestei ţări, România, nu fac altceva decât să pună diagnosticul bolii care ne chinuie vieţile şi ne fac să fugim din calea acestui virus: SĂRĂCIA.
Acesta este principalul motiv care ne provoacă, folosind un cuvânt mai dur, să luăm drumul necunoscutului şi al speranţei.
Cu toţii ne dorim un trai mai bun, sau măcar modest, şi riscăm totul, familiile, prietenii, chiar şi pe noi înşine.
Am ajuns la momentul cumplit în care nu ne mai gândim la vârstă, la religie, la orientare sexuală sau la alte motive ce ne-ar putea împiedica să plecăm.
Nu! Plecăm, visăm, luptăm, muncim, plângem şi trăim cu speranţa la vremuri mai bune în ţara noastră. Să ne ajute Dumnezeu!
Cine nu a auzit de Barcelona? Mă-ndoiesc că există cineva care să nu fi auzit, măcar o dată-n viaţă, de acest minunat oraş!
Ne povesteşte Alina Tanasie, o tânără de 23 ani, originară din Buftea, un mic orăşel de lângă Bucureşti.
La fel ca mulţi dintre noi, visează şi speră la o viaţă, cel puţin normală, la o căsnicie fericită, la o carieră în marketing şi la o Românie deschisă pentru români.

„Regret România, dar ea regretă pierderea noastră?

A plecat din ţara natală din cauza nepăsării şi indiferenţei conducerii. A
durut-o foarte mult că a fost nevoită să facă acest pas, mai ales că a lăsat în urmă familia, prietenii, tot ce pentru ea însemna şi înseamnă  însăşi viaţa.
Plecată în Spania nu i-a fost foarte greu să se adapteze obiceiurilor de acolo, climei şi a altor impedimente pe care toţi le-am simţit, la rândul nostru, trăind într-o altă ţară.
A plecat cu un buchet imens de vise, de speranţe, de dorinţe, pe care, de altfel, Spania i le-a şi oferit, însă, finalul nu e tocmai fericit.
„Mi-am dorit să plec pentru a reuşi să trăiesc o viaţă decentă, altfel decât cea din Romania. Am avut această oportunitate, de a pleca, datorită unei vechi prietene care locuia de mai mulţi ani în Barcelona şi am acceptat să-mi încerc soarta, pentru că de noroc nu era vorba.
Ajunsă acolo, brusc m-a copleşit dorul de ţară şi de cei dragi, însă mi-am impus să nu mă las pradă emoţiilor şi am reuşit. M-am integrat foarte repede stilului lor de viaţă şi într-o săptămână mi-am găsit şi un job, barmaniţă.
Totul era diferit de România, din toate punctele de vedere, de la curăţenia stradală până la educaţia spirituală şi civică. Mi-au plăcut mult aceste lucruri, dar mă gândeam tot timpul la familia mea, la prietenii mei, la tot ce lăsasem în urmă. După ce terminam programul de la serviciu, mă îndreptam spre casă plângând şi mă rugam la Dumnezeu să îmi dea putere să merg mai departe şi să realizez tot ce îmi propusesem.
Plângeam şi mă gândeam doar la un lucru, este adevărat, care mă ridica şi mă făcea să deschid ochii: eu regret România, dar ea regretă pierderea noastră? Din păcate, răspunsul era negativ, iar acest lucru mă motiva să continui pe drumul pornit!”

„Mi s-au furat toţii banii, în aeroport

„Dupa 9 luni petrecute în Barcelona, am considerat că e timpul să-mi revăd familia şi pe toţi cei dragi, aşa că mi-am luat câteva zile de concediu şi m-am pregătit pentru o scurtă vacanţă în România.
Incredibil, însă, atât de dor îmi era de ai mei, încât nu am mai avut răbdare să-mi rezerv biletul de avion şi am plecat direct la aeroport, cu bagaj, cu tot. Nerăbdarea aceasta m-a costat mult, din nefericire.
Eram în aeroport, la casa de bilete, eram fericită pentru că prinsesem loc în primul avion cu destinaţia România. Am scos portofelul cu bani, pentru a achita costul biletului, moment în care am simţit o îmbrânceală puternică. Imediat am realizat ce se întâmplase.
Toţi banii câştigaţi, cu trudă, în cele 9 luni de muncă asidua, îmi fuseseră furaţi. De cine? De un grup de români. Ştiu acest lucru pentru că i-am auzit vorbind în momentul în care am ţipat după ajutor, iar ei îşi  strigau reciproc să se împrăştie prin mulţime. Cei de la securitatea aeroportului nu au putut să facă nimic pentru că totul se întâmplase mult prea rapid.
Au fost momente de groază, de panică, pe care nu le pot descrie în cuvinte. L-am sunat pe tatăl meu, căruia i-am povestit ce mi se-ntâmplase. Mi-a spus să stau liniştită pentru că-mi va trimite el banii necesari cumpărării biletului de avion. Aşa a fost. Am ridicat banii de la bancă şi mi-am cumpărat biletul. Eram tristă, bulversată, îndurerată, dar, totuşi, fericită, pentru că bucuria, gândul revederii celor dragi, nu aveau preţ.”

„Azi mă întorc, din nou, în Spania!

„În momentul în care am ajuns în Romania şi mi-am revăzut familia, iar apoi prietenii, nu m-am mai gândit la ceea ce mi se întâmplase în aeroportul din Spania, nimic nu mai conta. Eram foarte fericită şi trăiam la maxim bucuria alături de ai mei. Am regretat, evident, pierderea banilor, a muncii mele de atâtea luni, însă, merg mai departe! Ce nu te doboară, te întăreşte, aşă că, azi, în această minunată zi de mai, 20.05.2009, mă-ntorc în Spania! Sunt fericită, plec cu sufletul deschis şi cu noi speranţe de mai bine şi, bineînţeles, voi fi mult mai atentă!”
„Te iubesc, Marius!
„Regretul cel mai mare, că mă reîntorc în Spania, îl constituie Marius, omul pe care îl iubesc şi îl preţuiesc cu toată puterea fiinţei mele. Îmi doresc să mă înţeleagă şi să creadă în sentimentele mele!”

„România, te iubesc!

„ Dacă aş putea spune în cuvinte ce simt atunci când sunt departe de ţară, ar însemna să mă exprim numai in lacrimi, dar acestea nu pot fi înţelese decât de cei care cunosc această traducere, respectiv, românii plecaţi din România.
Îmi iubesc mult ţara şi sper ca într-o bună zi să nu ne mai ruşinăm când spunem că suntem români!
Eu sunt mândră, indiferent de traiul nostru natal, fără să motivez, simt doar că…România, te iubesc!”

O viaţă mai bună, tuturor!

Cei care doresc să-şi împărtăşească poveştile de viaţă, îmi pot scrie pe adresa de e-mail: monica@informatia.ie