Doctorul la tine acasă
Totul a început în luna februarie a acestui an când împreună cu un medic irlandez am hotarât să dezvoltăm clinica pe care acesta o avea în Drogheda prin aducerea unor medici specialişti din România cu un înalt nivel de pregătire care să consulte atât pacienţii irlandezi cât şi pe cei din comunitatea românească (în clinica noastră medicii vorbesc fluent în română, engleză, franceză, maghiară şi spaniolă).
A urmat un riguros program de selecţie în ţară (au fost intervievaţi peste 150 de medici) iar rezultatele nu au aşteptat să apară. În scurt timp am făcut toate demersurile necesare pentru ca medicii aleşi să poată profesa în Irlanda. Primii medici sosiţi (Dr. Helga Hercz din Oradea şi Dr.Mihaela Băncescu din Cluj) au început deja să consulte pacienţii, iar în foarte scurt timp va veni şi un medic stomatolog, ţinta noastră fiind aducerea cât mai multor medici de specialităţi diferite.
Clinica poate oferi o gamă largă de servicii medicale: pediatrie, monitorizarea gravidei pe durata sarcinei,servicii de mică chirurgie, urmărirea pacientului cronic, diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor acute, vaccinări copii şi adulţi. Pe lângă serviciile clinice oferim şi teste paraclinice (recoltări sânge, teste de urină, ecodoppler gravide etc).În plus faţă de aceste servicii oferim consultaţii şi tratamente de dermatologie (eczeme, acnee, infecţii ale pielii, alergii, probleme ale unghiilor etc.) şi dermato-cosmetică (inclusiv tratamente de întinerire cu Botox, epilare definitivă etc.) utilizând echipamente foarte performante.
Estimăm ca în maximum două luni să deschidem şi un cabinet stomatologic echipat la cele mai înalte standarde.
De asemenea în caz de necesitate oferim bilete de trimitere către specialiştii din spitale.
Ceea ce ne deosebeşte de alte clinici este faptul că la noi sunt bineveniţi şi pacienţii deţinători de medical card. Pentru cei care nu sunt în temă menţionăm că medical cardul oferă consultaţii medicale şi medicamente gratuite, noi oferind şi sprijin pentru obţinerea acestor carduri persoanelor care sunt eligibile să le deţină. Pentru cei care nu au medical card o consultaţie costă 50 de euro indiferent dacă a fost facută la sediul clininicii sau la domiciliul dumneavoastră. Trebuie să menţionăm că ne deplasăm la domiciliul dumneavoastră dacă se află în Dublin, Co.Louth sau Co. Meath pentru aceasta neexitând nici un fel de extracost.
De asemenea pentru cei care nu ştiu, rudele şi prietenii care se află în vizită în Irlanda şi care sunt pensionari sau plătitori de asigurări de sănătate în România, în clinica noastră beneficiază de consultaţii şi tratamente gratuite pe baza formularului e1.11.
Programul clinicii din Drogheda este de Luni până Vinei, 9am – 5pm. Pentru programări la domiciliu programul este de Luni până Sâmbătă 9am – 10pm.
Pentru programări la clinica din Drogheda sau la domiciliu dumneavoastra ne puteţi contacta la tel. 0867375515 unde vi se va răspunde în limba română.
De asemenea cu bunăvoinţa domnului Redactor Şef, Paul Lupu, vom susţine o rubrică în acest ziar în care vom dezbate subiecte medicale şi vom răspunde la întrebările dumneavoastră. Pentru a propune teme sau dacă aveţi întrebări sau nelămuriri va rugăm să ne contactaţi la adresa de email: cchentle@locumedics.ie.
