Jurnal (IX)

Am făcut-o şi pe asta. Am bătut o grămadă de magazine ca să-mi găsesc rochia potrivită pentru marele eveniment. În urmă cu vreo cinci ani, căsătoria mi se părea ceva foarte deşuet, iar când auzeam claxoanele de la maşinile cu nuntaşi comentam câte ceva ironic. În curând însă o să fiu eu subiect pentru comentarii ironice. Nu pot decât să zâmbesc şi să recunosc că uneori planurile se mai schimbă. Sau ne sunt schimbate. Aşa că fata cea neîmblânzită a devenit cu timpul fata cea care doreşte să se aşeze la casa ei. „Era şi timpul”, ar comenta mama care a vrut atât de mult să mă vadă şi pe mine măritată. Nu că ar fi mama de modă veche, dar colegele de generală şi de liceu toate-s măritate de mulţi ani şi cu copii mari, nu mai vorbesc de cele din facultate.
Fiind o fată bine integrată în realitate, cu lecţia despre lume, viaţă şi familie învăţată, am început pregătirile de nuntă. Am deschis capitolul cel mai frumos, căutarea rochiei de mireasă. Weekendul trecut m-a prins în superba Londră, care mi-a răpit pentru câteva săptămâni iubitul. Am profitat de vizita la Londra şi am intrat în mai multe magazine, pentru a vedea oferta rochiilor. Nu am stat pe gânduri. Am probat câteva rochii care mi s-au părut a fi pe stilul meu. Draguţe, impresionante, magnifice...
De ultima rochie probată m-am dezlipit cel mai greu. A fost singura calificată cu „Uau!!!”. Era „uau” corsetul, era „uau” fusta, dar am descoperit pete mici pe material. Tot entuziasmul s-a dus. Nu a fost să fie!
Am rămas la capitolul Căutarea rochiei. Nu mă dau bătută. Există o rochie, rochia mea care mă aşteaptă. Ea se lasă căutată, precum orice lucru preţios......