“Nu am crezut niciodată că cineva îmi va da aşa un cadou de valoare. Şi noi avem zicala „Dar din dar se face rai!”. Voi avea grijă de văcuţă şi vom dărui şi noi, la rândul nostru altei familii prima viţea şi lapte pentru copiii fără părinţi.”, a declarat Livia Roşu, una dintre beneficiarele Heifer.
Nouă persoane au fost închise anul trecut pentru că nu și-au trimis copii la școală. Numărul părinților care sunt trimiși în fața justiției pentru acestă faptă este unul în creștere față de anii precedenți....
Un transport cargo din Irlanda, cu 66 de văcuţe, a aterizat pe Aeroportul “Traian Vuia” din Timişoara...
Sărbătoarea Botezului Domnului cuprinde, pe lângă sfinţirea apei, o serie de credinţe populare şi obiceiuri, printre care spectaculoasa întrecere înot a bărbaţilor care încearcă să scoată din apă o cruce aruncată de preot şi cel practicat de fetele care pun busuioc sub pernă pentru a-şi visa alesul....
O companie chineză a transformat un vechi portavion rusesc într-un hotel plutitor de lux, acesta fiind ancorat în portul Tianjin....